Aşa vorbeşte toată adunarea Domnului:
„Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-aţi săvârşit faţă de Dumnezeul lui Israel
şi pentru ce vă abateţi acum de la Domnul,
zidindu-vă un altar ca să vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului?”
Iosua 22:16

Triburile lui Ruben, Gad și Manase au primit drept moștenire ținuturile Galaadului, la est de Iordan. Odată ce cucerirea s-a terminat, a sosit momentul despărțirii. Iosua i-a încurajat să păzească întotdeauna poruncile lui Dumnezeu și să umble pe căile Lui (Iosua 22:5). Apoi i-a binecuvântat și au plecat.

Sosite pe malurile Iordanului, înainte de traversarea râului, cele două triburi au ridicat un altar mare, cu toate că legea lui Dumnezeu interzicea stabilirea unei alte închinări în afară de cea pe care poporul o practica la Silo. Astfel încât, atunci când celelalte zece triburi israelite și-au dat seama, au fost cuprinse de indignare și poporul a decis să meargă să lupte împotriva celor ce călcaseră porunca.

Din fericire, cei mai înțelepți dintre conducători au propus ca o delegație să meargă mai întâi să le ceară o explicație. La sosire, delegații i-au întrebat: „Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-aţi săvârşit faţă de Dumnezeul lui Israel şi pentru ce vă abateţi acum de la Domnul, zidindu-vă un altar ca să vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului? […] Dacă priviţi ca necurată ţara care este moşia voastră, treceţi în ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa Domnului, şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru…” (Iosua 22:16,19). Rubeniţii, gaadiții și manasiții au ascultat cu surprindere acuzația și au răspuns: „Domnul Dumnezeu Cel atotputernic, Domnul Dumnezeu Cel atotputernic ştie şi Israel însuşi să ştie lucrul acesta! Dacă din răzvrătire şi păcătuire împotriva Domnului am făcut lucrul acesta, să nu ne vină în ajutor Domnul în ziua aceasta! Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi-de-tot şi daruri de mâncare […], Domnul să ne ceară socoteală de aceasta. Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voştri să zică fiilor noştri: «Ce legătură este între voi şi Domnul Dumnezeul lui Israel?»” (Iosua 22:21-29). Altarul era, de fapt, un monument care să stea mărturie pentru legătura etnică și religioasă care îi unea. Explicația a părut pertinentă și fiecare s-a întors în pace în ținutul său.

O inițiativă imprudentă ar fi putut da naștere unei tragedii. Însă înțelepciunea de a acţiona cu prudenţă și de a întreba, capacitatea de a face lumină într-un mod convingător, calmul de a nu reacționa în fața unui raționament greșit și faptul de a-L avea pe Dumnezeu martor au dus la evitarea unui conflict și au adus pacea.

Să ne ajute Domnul să ne exprimăm față de ceilalți folosind cuvintele potrivite.

Robul Meu Moise a murit.
Acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta,
şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.
Iosua 1:2

În planul lui Dumnezeu, fiecărei generații îi revine misiunea de a răspunde unei anumite conjuncturi a istoriei. Și dacă fiecare generație trebuie să se confrunte cu noi provocări, Dumnezeu dispune de oameni capabili să înfrunte oricare din aceste situații. Așa cum Moise a fost marele conducător al exodului, Iosua a fost chemat să fie marele conducător care va cuceri Țara Promisă. Trecerea Iordanului deschidea orizonturile unei noi aventuri, demara ultima etapă a drumului către speranță. Și Domnul i-a poruncit lui Iosua: „Ridică-te și treci Iordanul acesta.”

Dar cine era Iosua? Un fiu al deșertului, din părinți sclavi. Fără a fi om de stat și nici strateg militar, cum să fi putut guverna acest popor tare de cerbice? Odată ce cucerirea se va fi terminat, cum avea să organizeze viața națională și închinarea în țara făgăduită? Iosua se gândea la trecerea Iordanului cu teamă și cutremur. Iată de ce Domnul i-a zis: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. […] Eu voi fi cu tine cum am fost cu Moise. […] Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1:3-5,9).

Încurajat de aceste cuvinte, Iosua s-a îndreptat, cu poporul Israel, spre malurile Iordanului. Acolo au pus corturile pentru trei zile, primind următoarele instrucțiuni: în primul rând, trebuia să se sfințească; apoi, Domnul i-a făcut martorii unei intervenții providențiale. Era perioada umflării apelor și râul își ieșise din matcă. Cu toate acestea, când preoții care duceau chivotul mărturiei au atins apele, ele s-au retras și au putut trece râul pe uscat. Această minune a fost un semn pentru israeliți și pentru regii canaaniți. Și apoi, pe celălalt mal al râului, în apropiere de Ierihon, Iosua a primit o descoperire din partea Celui Atotputernic.

Cu toții avem parte, la un moment dat, de un exod personal mai mult sau mai puțin îndelungat. Urmăm o cale a speranței, unde există un Iordan care trebuie traversat pentru a putea cuceri făgăduințele divine. Astăzi, Domnul ne spune și nouă: „Ridică-te și treci Iordanul acesta.” Care este Iordanul nostru? Ce dificultăți trebuie să înfruntăm astăzi în viață? Da, am primit porunca Domnului de a le traversa, dar am primit și cuvintele Sale de încurajare? L-am întâlnit pe Cel Atotputernic? Dumnezeu ne asigură că providența Sa divină ne va permite să trecem pe uscat apele tumultuoase ale Iordanului nostru, la fel cum S-a îngrijit și de poporul Israel, pribeag și lipsit de apărare. Ce mai așteptați? Este timpul să pășiți!