Nu vei trece Irodanul!

03-aprilie-2020

Moise s-a dus şi a mai spus următoarele cuvinte întregului Israel:
„Astăzi”, le-a zis el, „eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani:
nu voi mai putea merge în fruntea voastră,
şi Domnul mi-a zis: „Tu să nu treci Iordanul!”
Deuteronomul 31:1-2

E specific omului să se mângâie cu iluzii, să nutrească speranțe, să construiască proiecte și să le realizeze. Dar ceea ce visăm nu se materializează întotdeauna și nici speranțele noastre nu devin neapărat realități. Nu ajungem întotdeauna să ne vedem scopurile realizate și uneori nici nu putem să le apreciem, să ne bucurăm de ele sau să trăim lucrurile pentru care ne-am luptat, ne-am rugat și pentru care am muncit. Viața ne rezervă uneori decepții, frustrări, dezamăgiri care ne transformă existența într-un parcurs aparent steril, ca și cum ar fi vorba de un vis urât (căsătorie eșuată, serviciu pierdut, abandonarea studiilor, o funcţie la serviciu acordată altcuiva, alegerea altcuiva într-un post de conducere în slujba bisericii etc.). Or, fiind credincioși şi implicându-L pe Dumnezeu în mod serios în dorințele și planurile noastre, o astfel de experiență este și mai traumatizantă, până acolo încât poate provoca în noi o anumită pierdere a încrederii în acest Dumnezeu al providenței pe care L-am legat de realizările din viața noastră.

După patruzeci de ani de minuni, după ce a fost nu doar martorul, cât mai ales protagonistul și cel mai implicat în acest lung pelerinaj prin deșert, când era deja pe malurile Iordanului și când urma să își încheie cursa alături de poporul Israel, Domnul i-a spus lui Moise: „Tu să nu treci Iordanul acesta.” Iordanul, obiect al dorințelor, se va transforma în cele din urmă în simbol al speranțelor sfărâmate, într-un dureros și tragic eșec. Abătut, l-a rugat pe Domnul cu fervoare și lacrimi: „Lasă-mă, te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!” (Deuteronomul 3:25). Dar Domnul l-a întrerupt: „Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta” (Deuteronomul 3:26).

Cu toții am avut parte la un moment dat de un Iordan pe care Dumnezeu nu ne-a permis să îl traversăm. Prin credință, ne-am imaginat, dincolo de realitățile temporare la care am sperat aici, jos, și ne-am văzut viitorul veșnic. Prin credință accedem la misterul insondabil al planurilor lui Dumnezeu, în mâinile căruia ne punem viața. Și atunci, decepția și frustrarea dispar. Profetul Habacuc rezumă experiența credinciosului prin aceste cuvinte de încurajare: „Cel neprihănit va trăi prin credință” (Habacuc 2:4).

Să nu ne descurajăm dacă lucrurile nu merg așa cum am dori. Să Îl urmăm pe Isus. Suntem pe drumul cel bun.

Imi voi construi un templu si voi locui in mijlocul lor

Devotionalul de dimineata

02-aprilie-2020

Imi voi construi un templu si voi locui in mijlocul lor

Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.
Exodul 25:8

Domnul a poruncit construirea unui templu. Să fi fost asemănător cu templul lui Amon din Karnak, dotat cu o minunată sală hipostilă? Sau cu cel din Deir el-Bahari, construit pentru regina Hatshepsut, mama adoptivă a lui Moise? Nicidecum! Modelul sanctuarului israelit din deșert a fost „al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul”, al „lucrurilor cereşti”, incinta sacră fiind nimic mai mult decât „un chip și o umbră”.

În urmă cu câțiva ani am vizitat Egiptul. Îmi amintesc cu ce surpriză ca să nu spun stupoare, am intrat, conduși de ghidul nostru, în complexul sacru din Karnak, în sancta sanctorum, locul preasfânt din templul acesta. Era un cub perfect, unde i se aducea închinare zeului creator Min, o mică statuetă falică, aflată în interiorul unui soi de tabernacul. Am văzut reprezentați în frescele murale și îngeri, asemănători heruvimilor ocrotitori de pe capacul chivotului, care își acopereau picioarele cu aripile. Este evident că Domnul, îngăduitor într-o anumită măsură față de contextul cultural, i-a permis lui Moise să reproducă elemente împrumutate din templele egiptene, dar purificate.

Deși locuirea lui Dumnezeu printre oameni, cea reală, adevărată, a fost întruparea lui Isus-Hristos (Ioan 1:14), sanctuarul israelit a constituit tipul acestei manifestări: lumina din shekinah dintre cei doi îngeri ai chivotului era o reprezentare vie a prezenței divine; lămpile aprinse ale sfeșnicului cu șapte brațe simbolizau lumina Duhului Sfânt care iluminează poporul; pâinile pentru punerea înainte Îl reprezentau pe Isus, Pâinea vieții; sângele jertfelor de ispășire și preoții reprezentau sângele lui Hristos oferit pe cruce și Isus în rolul Său de preot. Sanctuarul israelit, mărturia vie a mântuirii în Vechiul Testament, a fost o minunată parabolă profetico-mesianică a slujirii lui Isus și a planului de mântuire din Noul Testament. Este motivul pentru care ciudata sărbătoare a Zilei Ispășirii, cu toată semnificația ei escatologică, era și o reprezentare a sfârșitului, a judecății de cercetare și a ultimului act de mijlocire al Mântuitorului în ceruri, înainte de venirea Sa.

Iată de ce fiecare credincios este aici, jos, un sanctuar, un templu al Duhului Sfânt prin care îi aduce închinare lui Dumnezeu în duh și în adevăr, o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu, care Îl aduce pe Hristos, viața și crucea Lui, în viaţa noastră.

Ne dorim ca Domnul să locuiască astăzi în viața noastră? Acest lucru este posibil dacă Îi deschidem ușa inimii.

Caleb a manifestat alt spirit

Devotionalul de dimineata

1 aprilie 2020

Caleb a manifestat alt spirit

Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh
şi a urmat în totul calea Mea,
îl voi face să intre în ţara în care s-a dus,
şi urmaşii lui o vor stăpâni.
Numeri 14:24

Exodul și intrarea în țara promisă s-ar fi putut petrece cu patruzeci de ani mai devreme dacă cele douăsprezece iscoade care au explorat teritoriul Canaanului ar fi avut atitudinea lui Iosua și a lui Caleb. Întorși la Cades-Barnea, au adus adunării roade din misiunea lor de recunoaștere, odată cu cele două rapoarte (Numeri 13:3-14,38). Ellen White face următoarea paralelă între exod și peregrinarea bisericii în lumea noastră: „Cei patruzeci de ani de necredință, murmurare și răzvrătire au ținut Israelul din vechime în afara Canaanului. Aceleași păcate au amânat intrarea Israelului modern în Canaanul ceresc. Făgăduințele lui Dumnezeu nu au dat greș în niciuna dintre cele două situații” (Evanghelizare, p. 661).

Ce fusese diferit la atitudinea lui Iosua și a lui Caleb? Cel dintâi contrast între ei și celelalte zece iscoade constă în credința primilor, față de necredința celor din urmă. Necredința duce la uitarea minunilor pe care Dumnezeu le făcuse în favoarea lui Israel (Numeri 14:11), precum și la o continuă nemulțumire față de Tatăl ceresc (Numeri 14:3), dând naștere pesimismului, disperării, încăpățânării, criticilor la adresa conducătorilor și ideii nebunești de a se întoarce în Egipt (Numeri 14:1-4). Credința celor doi, Iosua și Caleb, nu a închis ochii în fața circumstanțelor complexe ale exodului. Nu a fost nici irațională, nici îndrăzneață, ci mai degrabă sinceră și obiectivă. În loc să genereze nesupunere, ea a fost un izvor de curaj, de absolută încredere în Providență (Numeri 14:5-9).

Al doilea contrast între cele zece iscoade și Iosua și Caleb implică loialitatea. Cei dintâi nu au fost credincioși față de Dumnezeu în căile lor. Iosua și Caleb, dimpotrivă, L-au urmat întotdeauna pe Domnul (Numeri 32:11-12).

Cel de al treilea contrast reiese din consacrarea, abnegația și spiritul de sacrificiu al celor doi tineri. Cuvântul „noi” apare de nouă ori în raportul celor zece iscoade, pe când Iosua și Caleb se uită pe ei înșiși pentru a pune tot ce aveau la îndemână în slujba poporului lui Dumnezeu.

În cele din urmă, cele zece iscoade și poporul care le urma au vrut să îi ucidă pe Iosua și Caleb (Numeri 14:10). Violența criminală pe care au manifestat-o contrastează cu spiritul de solidaritate și de unitate manifestat de Iosua și Caleb în timpul celor patruzeci de ani.

La fel ca Iosua și Caleb, și noi putem să adoptăm azi o atitudine diferită de pesimismul dominant al societății actuale și să Îl recunoaștem pe Dumnezeu înainte de toate.

Noul Testament NT

8. Noul Testament - Biblia - Ultima ordine mondiala - carti gratuite, retete vegane

Noul testament


Noul testament, cartile care au fost scrire de la nasterea Domnului Isus Hristos.

Vrei să comanzi această carte?  O poți face online, din secțiunea Contact, sau plasând o comandă telefonic la numărul de telefon afișat în site sau prin email, la adresa vestievanghelia@gmail.com.

Biblia

7. Biblia - Ultima ordine mondiala - carti gratuite, retete vegane

Biblia

Sfintele Scripturi, apărarea noastră Copii lui Dumnezeu suntr îndrumati către Scriptură ca apărare împotriva învățătorilor falși și a puterii amăgitoare a spiritelor întunericului.

Satana folosește toate mijloacele posibile pentru a-i împiedica pe oamni să cunoasă Biblia, deoarece declarațile ei clare demască minciunile lui și conduc către cunoaștere lui Hristos și moștenirea vieții veșnice.

În ea se descoperă Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu Însuși scris de prooroci Săi.

Vrei să comanzi această carte?  O poți face online, din secțiunea Contact, sau plasând o comandă telefonic la numărul de telefon afișat în site sau prin email, la adresa vestievanghelia@gmail.com.

Ultima avertizare pentru lumea noastra – Ellen White

ULTIMA AVERTIZARE PENTRU LUMEA NOASTRĂ

de Ellen White

O carte deosebită cu un impact foarte profund care te va face îți cercetezi viața și să te împaci cu Dumnezeu.

ULTIMA AVERTIZARE PENTRU LUMEA NOASTRĂ, sunt ultimele 15 capitole din cartea TRAGEDIA VEACURILOR, coperta color cu CEI TREI ÎNGERI ZBURÂND PRIN MIJLOCUL CERULUI, iar  cartea conține 160 de pagini.
 
Conținutul acestei cărți este Adevăr Prezent, practic sunt CELE TREI SOLII ÎNGEREȘTI  pe care le găsim în cartea Apocalipsa 14:6-12. Vorbește despre FIARĂ, cine este FIARA, cine este BABILONUL, cine este PROOROCUL MINCINOS, SEMNUL FIAREI, NUMĂRUL FIAREI, ȘI SEMNUL LUI DUMNEZEU.
Este nevoie ca această carte, în aceste timpuri ale sfârșitului, să fie pusă în mâinile oamenilor pentru ca toți oamenii să cunoască ADEVĂRUL.
 

“Ellen Gould White (născută Harmon; 26 noiembrie 1827 – 16 iulie 1915) a fost o pioneră creștină americană și a fost implicată în fondarea Mișcării Adventiste de Ziua a Șaptea, mișcare ce a format Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.

Scrierile sale acoperă subiecte de teologieevanghelizare, stil de viață creștin, educație și sănătate (în special vegetarianism). Ea a promovat construirea unor școli și centre medicale. În cursul vieții sale a scris mai mult de 5000 de articole periodice și 40 de cărți; dar astăzi, incluzând compilațiile celor 50.000 de pagini de manuscrise, mai mult de 100 de titluri sunt disponibile în engleză. Unele din cele mai populare cărți sunt Calea către Hristos, Hristos, Lumina Lumii și Tragedia Veacurilor.” – Sursa: Wiki

Vrei să comanzi această carte?  O poți face online, din secțiunea Contact, sau plasând o comandă telefonic la numărul de telefon afișat în site sau prin email, la adresa vestievanghelia@gmail.com.

2. Ultima avertizare pentru lumea noastra - Ultima ordine mondiala - carti gratuite, retete vegane

Tragedia Veacului – Ellen White

TRAGEDIA VEACURILOR

de Ellen White

Tragedia Veacurilor, este o carte despre istoria creștinismului.  Vei recunoaște în paginile ei problemele cu care ne confruntăm și noi astăzi, dar și prezența lui Dumnezeu care conduce toate lucrurile. Ea descrie istoria din perspeciva creștină și răspunde la întrebări precum:
• Este Dumnezeu atotputernic și iubitor?
• Cum a apărut și de unde a venit ura?
• De ce există atâta răutate în lume?
• Cum a prin radacini?
• Ce măsuri a luat Dumnezeu?
• Cum poți birui răul și primi viața veșnică?

“Ellen Gould White (născută Harmon; 26 noiembrie 1827 – 16 iulie 1915) a fost o pioneră creștină americană și a fost implicată în fondarea Mișcării Adventiste de Ziua a Șaptea, mișcare ce a format Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.

Scrierile sale acoperă subiecte de teologieevanghelizare, stil de viață creștin, educație și sănătate (în special vegetarianism). Ea a promovat construirea unor școli și centre medicale. În cursul vieții sale a scris mai mult de 5000 de articole periodice și 40 de cărți; dar astăzi, incluzând compilațiile celor 50.000 de pagini de manuscrise, mai mult de 100 de titluri sunt disponibile în engleză. Unele din cele mai populare cărți sunt Calea către Hristos, Hristos, Lumina Lumii și Tragedia Veacurilor.” – Sursa: Wiki

Vrei să comanzi această carte?  O poți face online, din secțiunea Contact, sau plasând o comandă telefonic la numărul de telefon afișat în site sau prin email, la adresa vestievanghelia@gmail.com.

1. Tragedia veacurilor - Ultima ordine mondiala - carti gratuite, retete vegane