Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. – Filipeni 4:4-5

Poziţia de conducere pare să genereze mândrie şi inaccesibilitate. Dar unii lideri de succes au reuşit să combine eficienţa şi umilinţa într-o manieră inspiratoare. Unul dintre ei a fost William A. Spicer (1865–1952), care s-a născut pe 19 decembrie 1865 în Freeborn, Minnesota. Având o pasiune arzătoare pentru câmpurile misionare, el a plecat ca misionar în Anglia şi India. A mai slujit şi ca secretar al Comitetului Misionar al bisericii (1901–1903), secretar al Conferinţei Generale (1903–1922) şi preşedinte al Conferinţei Generale (1922–1930).

Recunoscut ca un om al poporului, Spicer era foarte cunoscut şi mult îndrăgit. A dus o viaţă cumpătată, economisind cât de mult putea, căutând cele mai ieftine bilete de tren şi camere de hotel. Când familia şi prietenii i-au cerut să aleagă să stea în locuri mai bune şi mai sigure, el a răspuns: „Sunt suficient de bune. Am un pat. Domnul îmi va purta de grijă.” Într-o ocazie, el a spus următoarele despre hrană: „O pungă de arahide îmi ajunge o zi întreagă.” Spicer avea doar puţine haine şi chiar obişnuia să îşi spele singur rufele în chiuveta de la baie în hotelurile în care se caza. Pentru el, fiecare dolar economisit putea ajuta la înaintarea misiunii bisericii.

Fostul preşedinte al Conferinţei Generale, J. L. McElhany, a făcut referire la Spicer ca la un bărbat cu convingeri clare şi hotărâte, fără a fi mândru vreodată de propriile păreri. „El niciodată nu a avut o atitudine care să denote oficialitate, importanţă de sine sau autoritate arbitrară. […] El era gata să renunţe la orice funcţie sau răspundere oficială la fel cum era gata să o accepte. […] Atitudinea lui faţă de succesorii lui a fost aceea a unui sfătuitor blând şi serviabil, întotdeauna gata să ajute cu orice putea.” Ca predicator şi scriitor, el avea o mare capacitate de a inspira curaj în inimile credincioşilor. „Credinţa lui neclintită în triumful Mişcării advente se vedea în toate acţiunile lui.”

Nu contează atât de mult ce rol ţi-a fost încredinţat în a conduce. Să nu uiţi că, într-un fel sau altul, fiecare dintre noi îi influenţăm pe ceilalţi. Ce contează cu adevărat este cum ne exercităm acest rol la locul de muncă, în mediul academic, în biserică sau în alte cercuri sociale sau familiale. Oriunde eşti şi orice faci sau spui, „blândeţea ta să fie cunoscută de toţi oamenii” (Fil. 4:5)!