Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea, şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei! – Iacov 3:10

William KcKendree Carleton (cunoscut ca Will Carleton) a fost un poet american care a decedat pe 18 decembrie 1912, lăsând în urmă o moştenire literară foarte bogată. În faimoasa lui poezie, „The First Settler’s Story”, el relatează povestea unui bărbat îndrăzneţ care s-a mutat în Vest, într-un teritoriu rural în care erau probleme şi a luat-o şi pe scumpa lui soţie cu el. În acea viaţă singuratică, tânăra şi-a folosit toată puterea ca să îl ajute şi s-a străduit să transforme coliba lor umilă într-un loc plăcut de locuit. Timpul a trecut şi bărbatul a devenit foarte stresat din cauza izolării, a vremii nefavorabile, a recoltelor nereuşite şi a sărăciei.

Într-o seară, întorcându-se de la lucru, nu a văzut vacile în locul lor obişnuit unde se hrăneau. Preţ de jumătate de minut, el a acuzat-o pe soţia lui că nu a avut grijă de vaci şi doar a lenevit, lăsându-l pe el să facă toată treaba. Nu a primit niciun răspuns. Ea a rămas tăcută, dar totuşi, devastată. În după-amiaza următoare, simţind că se apropia o furtună, a plecat de la muncă mai repede şi a pornit spre casă. Acolo, pe masă, a găsit un bileţel scris cu creionul de soţia lui, în care îi spunea că vacile au ieşit din nou, deşi ea le îngrijise şi îi cerea să nu o certe, căci a mai plecat încă o dată să le caute. Ea şi-a încheiat mesajul cu un apel la inima lui: „Dragul meu, acoperă cu dragoste tăria care îmi lipseşte şi găseşte cuvinte blânde pentru mine când mă voi întoarce.”

A terminat de citit bileţelul şi apoi s-a auzit un tunet care anunţa începutul furtunii. Frenetic a ieşit în grabă cu câinele şi toată noaptea a căutat-o pe iubita lui soţie. De trei ori s-a întors acasă în speranţa că o va găsi acolo, dar în zadar. Dimineaţa devreme, când soarele a început să strălucească din nou, s-a întors şi el acasă. Vacile erau acolo, exact unde trebuiau să fie. Da, ea reuşise să le aducă înapoi! Atunci el a alergat înspre coliba lor şi acolo a găsit-o şi pe soţia lui, care zăcea extenuată şi fără viaţă pe podeaua rece… Casa lui îşi pierduse „sufletul” şi în mintea lui au continuat să răsune cuvintele ei scrise în bileţel: „Am încercat să fac ce am putut – am încercat!”

Cuvinte. Doar cuvinte. Dar cât de devastatoare pot fi! Will Carleton mai spune în poezia lui: „Băieţii care înalţă zmeiele lor îşi trag înapoi păsările cu aripi albe. Nu poţi face asta când laşi cuvintele să zboare.”

Doamne, ajută-mă ca întotdeauna cuvintele mele să fie o sursă de binecuvântare pentru ceilalţi, inclusiv pentru cei dragi mie. Amin!