În Scriptură vedem apeluri repetate ale poporului lui Dumnezeu – în special în perioadele de robie, exil, asuprire, sărăcie sau alte nedreptăți ori tragedii – ca El să intervină. Ca robi în Egipt, exilați în Babilon și în multe alte situații, israeliții au strigat la Dumnezeu să vadă și să audă suferința lor și să îndrepte relele existente. Biblia ne oferă numeroase exemple de situații în care Dumnezeu a intervenit pentru a-Și salva și repune în drepturi poporul, uneori aducând răzbunarea asupra asupritorilor și vrăjmașilor.

Dar, de obicei, aceste eliberări au fost de scurtă durată și profeții au continuat să îndrepte atenția spre o intervenție finală, când Dumnezeu va pune capăt răului și îi va ridica pe cei asupriți. În același timp, profeții au continuat și ei să strige: „Până când, Doamne?” De exemplu, Îngerul Domnului a întrebat despre exilul israeliților: „Doamne al oștirilor, până când nu vei avea milă?” (Zaharia 1:12).

Psalmii sunt plini de plângeri despre aparenta prosperitate și binele de care au parte cei răi, în timp ce neprihăniții au parte de necazuri, asuprire și sărăcie. Psalmistul face apel în mod repetat ca Dumnezeu să intervină, știind că ordinea din lumea de acum nu este cea lăsată și dorită de Dumnezeu și preluând strigătul profeților și al celor asupriți: „Până când, Doamne?” (Psalmii 94:3-7).

Într-un sens, nedreptatea este mai greu de suportat de cei care cred într-un Dumnezeu drept, care dorește dreptate pentru toți
copiii Săi. Întotdeauna, poporul lui Dumnezeu a va avea un simțământ de nerăbdare văzând răul din lume, iar aparenta neimplicare a lui Dumnezeu îl face și mai nerăbdător. De aici și întrebările dure ale profeților: „Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculți? Până când mă voi tângui Ție, fără să dai ajutor?” (Habacuc 1:2).

Un strigăt asemănător găsim și în Noul Testament, unde însăși natura este descrisă ca gemând după Dumnezeu să o salveze și să o re-creeze (Romani 8:19-22). În Apocalipsa 6:10, „Până când, Doamne?” este strigătul celor care au murit ca martiri din cauza credinței lor. Dar este același strigăt ca Dumnezeu să intervină pentru poporul Său asuprit și prigonit.

1. Ce spune Domnul Isus despre răspunsul lui Dumnezeu la strigătele și rugăciunile repetate ale poporului Său ca El să intervină? Ce legătură există între acest răspuns și nevoia de credință?

Luca 18:1-8
1. Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.
2. El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea, şi de oameni nu se ruşina.
3. În cetatea aceea era şi o văduvă care venea des la el şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.”
4. Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar, în urmă, şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem, şi de oameni nu mă ruşinez,
5. totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.”
6. Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept?
7. Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?
8. Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”

Post-ul „Până când, Doamne?” apare prima dată în Studiu Biblic.