Ai însă lucrul acesta bun, că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc. (Apocalipsa 2:6)

Nicolaiţii apar ca un nume generic, sinonim cu balaamiţii şi izabeliştii. Se remarcă prin adoptarea în viaţa de credinţă a compromisului de la principiile biblice. Apar în primele secole ale bisericii şi nu le seacă „sămânţa” până în zilele noastre. Au pretenţia că sunt urmaşi ai diaconului Nicolae, din Faptele 6:5. Dar susţin că cele Zece Porunci şi-au încetat valabilitatea odată cu moartea Domnului pe cruce şi că, în trup, omul nu poate trăi cum spune Biblia.

Isus laudă biserica din Efes pentru atitudinea tranşantă faţă de ideile şi faptele lor. Trist este că, ulterior, în Pergam, nicolaiţii devin o ameninţare serioasă la adresa identităţii, purităţii şi comportamentului creştin. De dragul popularităţii, nicolaiţii promovează compromisul cu puterea politică şi, începând cu Constantin, creştinismul devine o instituţie politico-ecleziastică cu compromisuri vizibile.

Spre exemplu „preavenerabila Zi a Soarelui” este acceptată să înlocuiască Sabatul biblic, fără să găsim vreo reacţie contrară notabilă. Filosofia nicolaiţilor este pe placul creştinilor libertini! Domnul e bun şi harul e mare – zic ei – n-ar trebui să fim prea scrupuloşi cu doctrinele biblice. Astfel, devin maeştri în a justifica orice derapaje doctrinare sau spirituale din biserică. Mai mult, îi ridiculizează la scenă deschisă pe „neemancipaţii” care mai vorbesc de gravitatea păcatului.

Nu-i greu să te laşi furat de mirajul nicolait! Place firii nepocăite! De aceea textul de azi face o observaţie vrednică de notat: Dumnezeu urăşte faptele lor rele! Sigur, nu şi pe ei! Ei sunt aşteptaţi la pocăinţă! Pentru mântuire nu-i suficient să fii membru al bisericii. Trebuie să trăieşti aşa „cum a trăit Hristos”. O astfel de pocăinţă oferă premisa să ni se deschidă uşa mântuirii!

„Se propovăduieşte acum în mare măsură învăţătura că Evanghelia lui Hristos a făcut fără efect Legea lui Dumnezeu şi că, prin «credinţă», suntem eliberaţi de necesitatea de a fi împlinitori ai Cuvântului. Dar aceasta este învăţătura nicolaiţilor, pe care Hristos i-a condamnat atât de necruţător.” (Ellen G. White, BEcho, 8 feb. 1897, par. 6)

Pavel Burlacu, pastor, Conferinţa Moldova