Devotionalul de dimineata

Miercuri, 22 aprilie

PASTORE, DVS. MĂ VEŢI CUNUNA!

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze
şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
(Proverbele 22:6)

La Colegiul Adventist din Sagunto exista o tradiție frumoasă. La sfârșitul fiecărui
an școlar, se celebra o ceremonie de botez în aer liber, în baptisteriul exterior
săpat în stâncă, între pini și arbori de carob, înconjurat de flora mediteraneeană
de plante aromatice: cimbru, rozmarin și lavandă.
La sfârșitul anului academic 1983, grupul de candidați la botez era numeros.
Dintre ei făcea parte și Cristina, o fată de unsprezece ani. Era fiica unor angajați ai
colegiului și îmi ceruse cu insistență ca eu să fiu cel care o botează. Era o fetiță veselă,
spontană, plină de viață, inteligentă și pioasă. La ieșirea din apa botezului, în tunica
udă leoarcă și cu părul negru căzându-i pe spate, Cristina, emoționată de ceea ce
tocmai realizase, m-a privit cu o figură inocentă care exprima o fericire imensă. Și,
toată numai zâmbet, îmi zise cu o anumită candoare, nelipsită totuși de siguranță:
„Pastore, dvs. mă veţi cununa.” Au trecut șaisprezece ani și fetița Cristina a crescut.
Și-a terminat studiile universitare și își practica profesia de învățătoare într-o
școală publică din oraș. Era o membră activă și responsabilă a bisericii locale. A
făcut cunoștință cu Gerson, un tânăr adventist de la biserica din Barcelona, cu care
s-a logodit și urma să se căsătorească. Într-o dimineață din ianuarie 1999, telefonul
a sunat în biroul meu din Berna, Elveția, și o voce de femeie mi-a spus în spaniolă:
„Pastore, sunt Cristina. Mă căsătoresc.” Şi i-am căsătorit chiar în locul unde ea făcuse
legământ cu Domnul prin botez. Acolo, familia, prietenii, frații și pastorul care a
botezat-o fuseseră cu toții martori ai jurămintelor de dragoste și de sfânt angajament
față de Dumnezeu, Dumnezeul copilăriei și tinereții ei.
Textul din această dimineață este o poruncă divină însoțită de o făgăduință minunată.
Educația creștină dată în primii ani în cămin, la biserică și la școală lasă
urme de neșters în sufletul copiilor și tinerilor noștri. Lucrarea mântuitoare pe care
o realizează părinții și educatorii primește o binecuvântare specială din partea lui
Dumnezeu, care o însoțește și o face roditoare. Și, cu toate că timpul trece, cu toate
că roata vieții se tot învârte și circumstanțele personale se schimbă, „obiceiurile
corecte, virtuoase și hotărâte luate în tinerețe vor modela caracterul și, ca regulă
generală, vor marca direcția de conduită a individului pe tot parcursul vieții sale”
(Semnele timpului, 11 octombrie 1910).
Ați semănat sămânța bună a Evangheliei în inima vreunui copil? Mai devreme
sau mai târziu, ea va produce un fruct suculent