Devotionalul de dimineata

Marți, 21 aprilie

CEA MAI MARE DINTRE MINUNILE LUI ISUS

Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză
şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.”
(Ioan 11:44)

Învierea lui Lazăr este recunoscută de Ellen White ca fiind „cea mai minunată
lucrare”, „cea mai puternică dovadă a naturii Sale divine” (Hristos, Lumina lumii,
pp. 446, 450). Minunata relatare din Ioan 11 conține trei imperative emfatice și
semnificative. Două dintre ele se adresează bisericii; cel mai vehement se adresează
defunctului. Aceste porunci privesc viața spirituală a celor care sunt morți față
de Evanghelie, restituirea lor familiei şi bisericii:
„Daţi piatra la o parte.” Chiar dacă este sigur că Hristos este singurul care poate
da viața, trebuie să poată conta pe colaborarea noastră pentru a-și pregăti acțiunea.
Această piatră care ține un număr semnificativ de credincioși în mormânt este cea
care ne face să credem că nu putem face nimic pentru acești morți vii. Este piatra
disprețului nostru sau a condamnării din partea noastră. Este piatra indiferenței sau
intoleranței noastre. Poate fi și piatra orgoliului nostru, care nu este dispus să plece
în căutarea lor.
„Lazăre, vino afară!” Cei care trăiesc astăzi departe de biserică nu sunt străini de
vocea lui Hristos. Păstrează în ei sămânța vieții, pentru că au fost prieteni ai lui Isus.
Tot ce trebuie este să se trezească la auzul chemării vocii Lui. Aceeași putere care
va traversa lumea tăcerii la învierea din ziua sfârșitului se poate face auzită astăzi în
lumea tăcerii celor morți spiritual. Și strigătul Prințului vieții, care găsește ecou în
sufletul adormit al lui Lazăr, poate rezona cu cel al prietenului tău, al fiului tău, al
fiului meu și îi poate scoate din mormânt.
„Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.” Hristos le-a dat viață. Au ieșit din mormânt,
dar încă poartă ștergarul și fâșiile de defuncți. Reminiscențe ale vieții lor în lume: aspect,
obiceiuri, o voință slabă și vulnerabilă, prietenii. Toate sunt aspecte de care trebuie
să îi ajutăm să se despartă. Este o lucrare a dragostei, a înțelegerii, a răbdării. Să
îi lăsăm să meargă, să nu îi punem în carantină, să nu îi arătăm cu degetul din cauză
că au fost printre cei morți. La fel ca Lazăr, sunt vii pentru că au fost răscumpărați
dintre cei morți!
Dumnezeu ne poate înnoi astăzi viața spirituală, ne poate scoate din letargia în
care ne scăldăm și ne poate reînvia dorințele misionare.

Leave a Reply