Dar pentru Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). – Efeseni 2:4,5

Îmi fusese foarte greu la serviciu cu programul aglomerat din luna decembrie. Ignorasem simptomele pe care le avusesem peste weekend. Sâmbătă noaptea am început să resimt dureri cumplite în partea de jos a spatelui. Am dat vina pe salteaua prea moale şi restul nopţii am dormit pe jos. Duminică dimineaţa eram de rând să ţin studii biblice cu adolescenţii de la şcoala de corecţie. Am condus până acolo şi am ţinut seminarele, ascunzându-mi durerea. Am avut doar atâta putere cât să ajung cu maşina acasă şi să mă vâr înapoi în patul de pe jos. Şi acolo am rămas până a trebuit să plec la serviciu luni dimineaţa.

Călcând, paşii mei erau mai lenţi, iar durerea – mai puternică. A devenit clar că trebuia să mă duc la un cabinet să mă vadă un medic. M-am rugat pentru mila lui Dumnezeu, în timp ce eram la volan. Am fost atât de obosită după 20 de kilometri de condus, că a trebuit să mă opresc şi să mă odihnesc. Când am ajuns la clinică, asistenta mi-a luat tensiunea. Era 90/54 şi scădea. A venit imediat medicul şi am fost pusă într-un cărucior cu rotile şi trimisă la triaj. Analizele de sânge au scos la iveală că aveam septicemie (o infecţie în sânge care pune viaţa în pericol) şi o piatră la rinichi anormal de mare, aşa că am fost luată cu o ambulanţă şi dusă la spital. La sosire, mi s-a spus că un urolog mă aşteaptă în sala de operaţie să îmi introducă un stent în rinichi. În timp ce asistentele şi anestezistul mă pregăteau pentru intervenţie, medicul s-a uitat la mine şi mi-a spus: „Vă daţi seama că poate fi fatal? De ce aţi aşteptat atât de mult până să veniţi la doctor?”

Am fost cuprinsă de un sentiment de calm şi de linişte cât se poate de mare. Da, ştiam că fusese o prostie din partea mea să pun serviciul şi slujirea înaintea propriei sănătăţi. Dar Dumnezeu ne iubeşte atât de mult, încât ne salvează şi atunci când nu merităm. În timp ce eram dusă cu căruciorul în sala de operaţii, mi-a venit în minte acest verset: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3).

Infecţia a dispărut după o săptămână de tratament şi spitalizare, după care piatra de la rinichi a fost îndepărtată chirurgical. Deşi a trebuit să lipsesc de la serviciu aproape două luni, harul lui Dumnezeu m-a salvat şi Ii sunt recunoscătoare pentru încă o şansă de a-I sluji.

În această perioadă a anului, tu pentru ce Îi eşti recunoscătoare?

Charlene M. Wright